Treceți la conținutul principal

ȘI BĂIEȚII (ar trebui să) PLÂNGă CÂTEODATĂ.

Trăim constant în două lumi paralele. Trăim în lumea exterioară, vizibilă, pe care o experimentăm cu ajutorul a celor 5 simțuri (văz, auz, miros, gust şi tactil) și trăim în lumea interioară, invizibilă, pe care o experimentăm cu ajutorul emoțiilor și a cognițiilor(gândurilor). Suntem învățați de mici(sau învățăm pe propria piele) că dacă ne uităm direct la soare ne dor ochii, că dacă mirosim gaz înseamnă că am lăsat aragazul pornit, că dacă mâncarea are un gust ciudat e clar că este stricată și că dacă ne băgăm mâna în foc ne ardem. Toate acestea sunt facts, lucruri clare, știute și experimentate de toată lumea, femei și bărbați, fete și băieți de toate vârstele. Dar ce se întâmplă cu lumea nevăzută, lumea interioară? Oare o experimentăm cu toții la fel? Femei și bărbați, fete și băieți. Suntem instruiți, învățați, îndemnați să reacționăm la fel? Răspunsul este nu. De ce creștem copiii diferit? De ce, când se lovesc, băieților li se spune că plâng ca o fată? 

Plânsul
Genul de lacrimi pe care le plângem ca răspuns la o emoție extremă sunt numite lacrimi emoționale. Mai plângem încă două tipuri de lacrimi - bazale și reflexe - dar acestea servesc la umezirea sau curățarea ochilor. 
Lacrimile emoționale sunt cele pe care le lăsăm la iveală când plângem cu adevărat. Producem aceste lacrimi ca răspuns la sentimente ca tristețea, frustrarea, furia, plăcerea sau durerea.
Este stabilit că în perioadele de stres ridicat acumulăm în organism anumite substanțe chimice. Când plângem emoțional, corpul nostru se descarcă singur de aceste toxine și produse reziduale. Totodată, când plângem se eliberează un surplus de hormoni de stres, cum ar fi cortizolul și prolactina și din acest motiv ne simțim mai calmi după un plâns bun.
În regulă, unde vreau să ajung cu asta? Păi uite:

Masculinitatea toxică

Recunosc că am stat ceva timp să mă gândesc cum anume ar fi cel mai potrivit să pornesc discuția despre masculinitatea toxică și dacă ar fi să o definim printr-o expresie, cred că plângi ca o fată cuprinde tot ceea ce vreau să spun - de aceea am vorbit mai devreme despre plâns. Pornind de la plâns, să ne facem o idee de ansamblu despre cum au ajuns bărbații toxici să fie bărbați toxici. 

În primul rând, bărbații toxici nu sunt un produs al personalității lor, ci un produs al abuzului. Ne referim acum la abuzul emoțional - la barierele impuse de mediul în care au crescut și s-au format.
  • Masculinitatea toxică apare în momentul în care învățăm băieții că dacă plâng sunt fetițe(vedeți dualitatea din expresia aceasta? le imprimăm din start ideea că femeile sunt slabe și, pe lângă asta, le refuzăm băieților dreptul de a plânge). 
  • Masculinitatea toxică apare în momentul în care nu le oferim băieților un mediu sigur și confortabil în care să își exprime emoțiile, fricile, gândurile. Pe sistemul, fii tare, fii bărbat, le amputăm din start ideea că este în regulă să se preocupe de trăirile interioare și nu doar de câte goluri marchează la meciul de fotbal dintre școli. Le inducem ideea că la baza dezvoltării lor ca bărbați stau cupele de la fotbal sau faptul că nu vin bătuți acasă, faptul că nu li se fură sandwich-ul în pauze și faptul că au respectul colegilor lor. Îi forțăm să se impună brutal, mecanic, să se dezvolte în jurul unui schelet compus din expectanțele societății cum că bărbații sunt puternici și de neclintit, neafectați de emoții și care se focusează doar pe rezultate. 
  • Masculinitatea toxică creează bărbați robot, care își trăiesc viața ignorând ceea ce simt, pentru că nu sunt obișnuiți să reacționeze confrom trăirilor interioare, nu știu să le externalizeze, nu știu să se exprime. Ce primești când nu ceri nimic? Nu primești nimic. Ce primești când nu știi ce vrei? Primești ce e dispus să-ți ofere celălalt. Și uite aici apare o mare problemă. Bărbații crescuți în maniera aceasta de spartan bolnav riscă să ajungă într-o relație cu o femeie toxică. Riscă să-i fie amintit zilnic faptul că nu câștigă suficienți bani, că nu arată bine, că *inserează un comentariu răutacios aici* - toate acestea în timp ce el tace. Tace pentru că nu știe ce altceva să facă. Tace pentru că nu l-a învățat nimeni tehnici de apărare(decât la fotbal, când era mic). Tace pentru că este convins că emoțiile lui nu contează și nu își au locul, pentru că e bărbat, ce naiba. Așa apar frustrările, așa moare lumina unui om. Așa apar relațiile bolnave, disfuncționale, în care partenerii nu sunt fericiți și ajung să nu mai suporte nici cum învârte lingura în ceai cel la căruia i-a spus DA în trecut. 
  • Masculinitatea toxică afectează relația femeie-bărbat. Femeile, care sunt învățate de mici că pot să plângă, că e în regulă să-și exploreze simțirile. Apare un moment când femeia se izbește de zidurile masculinității toxice. Pe parcursul explorării ei sentimentale, ajunge să întâlnească un exemplu de masculinitate toxică, adică un bărbat fad, lipsit de trăiri, incapabil de comunicare, încapabil să reacționeze confrom sentimentelor pe care le are. Ea vorbește chineză, el este român, dar nu se poate exprima. Acestea sunt ingredientele perfecte pentru crearea unui dezastru emoțional și așa pornește avalanșa, din cauza unui bulgăre mic ca și comunicarea. Până la urmă - ce tot atâta comunicare... femeile vorbesc prea mult și trimit mesaje prea lungi ca să fie citite, nu, domnilor? :) 
Haideți să învățăm băieții să-și descopere Universul interior. Haideți să le spunem că plânsul nu e specific fetelor, că și ei au glande lacrimale, care sunt glande exocrine pereche și care secretă stratul apos al filmului lacrimal și că ele sunt situate în porțiunea superolaterală a fiecărei orbite, în fosa lacrimală formată de osul frontal. Sau putem să nu ne complicăm cu anatomia, și să le spunem că au dreptul să plângă din naștere, că sunt oameni, că au dreptul să fie anxioși, să aibă temeri, frici, curiozități, că sunt valoroși, fragili și în același timp puternici, că trebuie să se dezvolte din interior în exterior ca să ducă vieți fericite, ca să fie funcționali. Haideți să le potențăm abiltățile și să nu-i închidem în cuști emoționale unde fiecare trăire le este blamată sau batjocorită. Haideți să creștem oameni sănătoși fizic și emoțional, oameni ca o bucurie

Comentarii

  1. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Diagnostic: cancer de prostată. Interviu cu un supraviețuitor

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în populația masculină. De asemenea, este al doilea tip de cancer care duce la deces. Am avut plăcerea să discut cu C.F, unul dintre (cei tot mai mulți)supraviețuitori ai cancerului de prostată. Îi mulțumesc pentru bunăvoința de a-mi răspunde la câteva întrebări și pentru deschiderea spre eventuale discuții viitoare.  Bună, C.F., și îți mulțumesc încă o dată că ai acceptat să purtăm această discuție, pe care o și împărtășim cu ceilalți.  Cu drag. Să știi că eu nu prea am găsit discuții de genul când am căutat acum câțiva ani( când s-a îmbolnăvit ). Mi-ar fi fost util să citesc despre experiențele altora. De asta am și acceptat să vorbim, deși sunt ataaat de multe de povestit, de nici nu știu cu ce să încep. Sunt convinsă, dar cine știe... poate acesta este un start pentru discuții de genul.   Am pregătit câteva întrebări, începem? Motor, acțiune! Cum ai reacționat când ai primit diagnosticul de cancer de prostată? Ce ai

Singurătate. Pandemie. Sărbători. Short horror story?

Suntem într-o pandemie(știu, deja sună obositor), vedem pe toate rețelele de socializare sfaturi și învățături despre cum să ne comportăm cu cei mici sau cu partenerul astfel încât timpul acesta petrecut exclusiv împreună să ne consolideze relația, nu să o deterioreze. Dar nu vom vorbi despre cupluri. Vreau să vorbim despre cei care nu sunt într-o relație. Despre cei care nu locuiesc cu familia sau cu prietenii. Despre cei care nu au colegi de apartament. Despre cei care din luna martie a acestui an, au explorat probabil teritorii până acum virgine ale singurătății. Despre cei care închid și deschid ușa singuri, care au pe uscătorul de vase un singur pahar de vin pus la scurs, o singură cană de cafea. O furculiță, o lingură, o farfurie. Evit să-i numesc oameni singuri, pentru că tindem să dăm singurătății în primul rând conotații negative, dar... Să vorbim despre cei singuri.  Nu cred că mai vine ca o surpriză pentru cineva, dar reiterez că suntem ființe sociale, deci avem nevoia funda

Frica de intimitate și de ce fugim de relații

Te sperie gândul că ai putea intra într-o relație? Simți că o relație ar putea să îți îngrădească libertatea și simți un nod în gât când te gândești la asta? Ți-e frică să te atașezi pentru că oricum oamenii înșeală, rănesc, renunță, pleacă? Simți că pur și simplu nu merită să încerci să fii cu cineva pentru că deznodământul e oricum mereu același? Ai discuții cu multe persoane care te validează iar când lucrurile devin serioase știi că trebuie să fugi? Dacă răspunsul este da, înseamnă că sunt șanse mari să te confrunți cu frica de intimitate. Ce este frica de intimitate? Frica de intimitate este atunci când ți-e teamă să te implici emoțional sau chiar și fizic într-o relație. Tendința persoanelor cu frică de intimitate este să fugă atunci când lucrurile între ei și o altă persoană devin prea confortabile. Problema majoră a persoanelor cu frică de intimitate este că, de regulă, e greu de descoperit că există cu adevărat o problemă. Obișnuiți fiind să-și blocheze propriile emo