Treceți la conținutul principal

9 motive pentru care nu mergem la psiholog

1. Prefer să vorbesc cu prietenii mei. 
Prietenia nu este psihoterapie, iar psihoterapia nu este prietenie. Este important să facem distincția între psiholog și prieten. De asemenea, este important să știm ca psihologul și prietenul nu se exclud reciproc. Putem avea prieteni și putem avea în același timp un psihoterapeut. Este o binecuvântare să avem prieteni, un grup de suport în situațiile când avem nevoie să nu fim singuri, un umăr pe care să plângem sau pe cineva care să ne ajute să suflăm lumânările de pe tort. ÎNSĂ, este la fel de important să avem alături un profesionist, un aliat, pe cineva în colțul nostru, atunci când lucrurile ne scapă de sub control. Oricât de apropiat ne este cel mai bun prieten, cât de intime pot fi discuțiile dintre noi, sau ce sfaturi ne poate da, acesta nu se va compara niciodată cu un psiholog, o persoană care are pregătire în domeniul sănătății mintale, care a studiat ani de zile și dispune de un set de tactici(validate științific) care ne pot ajuta să ne însănătoșim și să ajungem la funcționarea optimă.

2. E prea scump.
În România, abia acum dacă începem să vedem intenții mai serioase din partea statului de a ajuta și aloca bani în direcția psihoterapiei. Nu intrăm în detalii, însă este important de știut că există specialiști care lucrează cu CNAS, care decontează uneori integral sau cotă parte din ședințele de psihoterapie.
Haideți să discutăm despre ce facem în situația în care nu ne decontează nimeni ședințele. Psihoterapia nu este un răsfăț. Psihoterapia este o intervenție menită să ne ajute să funcționăm la capacitate maximă. Dacă privim în perspectivă, costurile psihoterapiei sunt pe termen relativ scurt, iar beneficiile sunt pe termen lung. Întrebarea e următoarea, de ce considerăm că merităm să avem lunar gene false mai lungi, dar nu merităm să ne optimizăm relația cu partenerul, sau să scăpăm de frica de eșec, sau să trecem peste o despărțire și să nu mai plângem și să ne învinovățim până adormim? Întrebări, întrebări. Dar care este răspunsul? În primul și primul rând, merităm să ducem o viață frumoasă. Merităm să avem capacitatea să ne putem bucura, să ne putem ierta, să putem trece peste traume. Degeaba investim în lucruri efemere, o poșetă nouă nu ne va crește niciodată stima de sine, e doar o bucurie de moment. Este important să gândim problema în profunzime, să punem în balanță lucrurile cu adevărat relevante și lucrurile care mai pot aștepta. Nu avem nevoie de scuze ca să investim în noi înșine. La sfârșitul zilei, rămânem noi cu noi, trebuie să ne iubim și să facem tot posibilul să ne protejăm și să ne facem bine. Noi, nouă. Prin deciziile noastre. :)

3. Îmi va trece, e doar o perioadă.
Aici e simplu, cu cât tratăm o problemă mai repede, cu atât o să ne simțim bine mai repede. Cu cât lăsăm problema să treacă de la sine, cu atât vom aloca mai mult timp, efort și bani pentru a o remedia mai târziu. E aproape matematică.

Avem dreptul să cerem ajutor chiar dacă încă nu suntem la pământ!

4. Nu sunt nebun, n-am ce căuta la psiholog. 
Pe românește, dacă aș fi primit un leu pentru fiecare dată când am auzit această replică, aș scrie acest articol de pe o insulă însorită, proprietate personală. O atitudine greșită și foarte des întâlnită este aceea că la specialiștii din domeniul sănătății mintale apelează doar oamenii cu probleme grave. În special în România, unde pe vremea comunismului nici măcar nu existau scoli de psihologie, această atitudine persistă doar din simplu motiv că mersul la psiholog încă nu face parte din conștiința socială. Mergem la dentist când ne doare măseaua, la alergolog când strănutăm de la polen, însă nu avem în instinct impulsul de a merge la psiholog atunci când sănătatea noastră mentală are de suferit. De ce? Pentru că cel mai probabil nu există un precedent în jurul nostru. Aud mereu că bunicii noștri nu știau ce-i aia depresie, anxietate, pe vremea lor oamenii erau puternici. Sunt convinsă că un bunic oarecare nu venea după o zi de lucru la câmp să se plângă de ideație suicidară, atacuri de panică sau depresie, însă câți dintre noi nu am auzit de probleme de abuz de alcool, violență domestică, suicid, etc? Depresia sau anxietatea există și dacă nu știm să le arătăm cu degetul, să le denumim. Suntem oameni, ființe fragile și totodată niște mecanisme geniale, însă uneori avem nevoie de mici retușuri pentru a funcționa perfect. Cum stăm 4 săptămâni cu piciorul în ghips ca mai apoi să putem merge ca înainte, așa avem nevoie de sprijin și atunci când trecem printr-un episod depresiv, suferim o traumă sau nici măcar - uneori se întâmplă ca sănătatea noastră mentală să fie afectată chiar dacă nu avem un motiv exact prin care să explicăm degradarea acesteia.

5. Am fost la un psiholog, dar nu m-a ajutat cu nimic, e degeaba.
De regulă, psihologii, consilierii și terapeuții au în spate minim 5 ani de studii. Asta înseamnă zeci de examene, proiecte, sute sau chiar mii de articole și cărți citite. Există o mulțime de paradigme, de protocoale, de stiluri de abordare, iar aceasta este o veste extrem de bună, înseamnă că avem de unde alege metoda de tratament cea mai potrivită pentru noi. Este important să nu abandonăm lupta atunci când nu găsim un specialist fix pe gustul nostru, pentru că sunt șanse să nu rezonăm sau să nu ni se potrivească abordarea acestuia. Am fost la psiholog și simțim că nu ne-a ajutat? Nu-i nimic, putem oricând găsi alt specialist, care se mulează întocmai pe nevoile noastre.

6. Nu am timp. 
Probabil nu există persoană în 2019 care să se plângă că are prea mult timp liber la dispoziție. Trăim în era vitezei și avem pretenția ca timpul de așteptare să fie de 0 secunde. Comandăm mâncare sau taxi prin aplicații, răspundem la mesaje instant, avem orice informație la distanță de un click și o secundă. Trăim în orașe aglomerate, cu trafic infernal, lucrăm job-uri solicitante și abia ne facem timp să ne vedem prietenii o dată pe săptămână - când să ne rămână timp să vedem și un psiholog? Cam așa suna speech-ul care explică lipsa timpului, nu? Asta este problema, acum haideți să vedem care ar fi soluțiile.
O zi pe săptămână nu ne uităm la 5 episoade de serial pe Netflix după ce ajungem acasă.
O zi pe săptămână nu ajungem de la job, ne trântim pe canapea și dăm scroll pe Facebook până când vine ora de somn.
O zi pe săptămână nu rearanjăm toate hainele din dulap pentru a obține falsa impresie că ne-am organizat cu această ocazie și gândurile, nu doar garderoba.
Am vorbit despre zile, haideți să recunoaștem că de fapt este vorba despre ORE. Putem oricând găsi un psiholog în apropierea locului unde lucrăm sau chiar pe lângă propria locuință. Nu ne surâde ideea să mai pierdem ore în trafic? Suntem prea obosiți? Avem oricând la îndemână alternativa terapiei online. Din confortul casei noastre, la o aplicație distanță, servind un ceai aromat și stând pe propria canapea. Avem grijă de noi înșine - la căldurică. :)

7. Nu îmi spăl rufele în public. 
Relația terapeutică este o relație specială, unică, bazată pe respect și pe încredere deplină. Psihoterapia se desfășoară într-un spațiu sigur, unde informația nu părăsește zidurile - fapt stabilit inclusiv prin lege. Cuvântul cheie aici putem spune că este acela de protecție. Psihologul nu este oricine, nu este un străin, nu este un vecin, ci este un aliat, un specialist care joacă în aceeași echipă cu noi, care ne împărtășește scopurile și care ne este alături 100%.

8. Prefer să iau un Xanax. 
Tratamentul medicamentos este, fără îndoială, un ajutor de foarte multe ori esențial în procesul de restaurare a sănătății mentale. Problema apare când acesta este luat fără supravegherea unui medic psihiatru, consecințele negative ale acestuia fiind grave. De asemenea, pentru a avea rezultatele dorite, tratamentul medicamentos este necesar să se îmbine cu psihoterapia. Să ne imaginăm că am ajuns în punctul în care sănătatea noastră mentală este atât de precară încât nu mai dăm randament. Apelăm(hopefully) la un medic psihiatru, care ne prescrie un tratament. Urmăm tratamentul, ne simțim mai bine după o perioadă - ok, și unde-i baiul:)? Problema este că în acest mod, noi tratăm doar efectul, nu și cauza. Nu puteam dormi noaptea din cauza anxietății, luăm pastila, adormim. Dar cu anxietatea care provoca insomnia ce facem?Amorțim gândurile și atât? Ce se întâmplă când renunțăm la tratament? Tocmai din această cauză, pentru un tratament eficient, cei mai multi psihiatrii lucrează alături de psihologi, atacând astfel problema din două unghiuri diferite, psihoterapia și farmacoterapia combinate fiind soluția perfectă. 

9. Vorba multă, sărăcia omului. 

Corect. Dar să nu confundăm psihoterapia cu o discuție purtată deasupra unei cești de cafea. Psihoterapia este eficientă. Studiile arată că doar vorbitul cu un specialist poate reduce neuroticismul și crește extraversiunea. Prin definiție, persoanele cu niveluri ridicate de neuroticism au mai multe șanse de a experimenta emoții negative, inclusiv iritabilitate, frustrare, nervozitate, îngrijorare și vină – în comparație cu altele care au niveluri mai scăzute de neuroticism. Concluzia? Spațiul sigur și confortabil pe care îl oferă psihoterapia, faptul că pacientul se simte înțeles și protejat, reprezintă în sine o unealtă de folos în procesul de vindecare.

Cum am putea concluziona acest articol? Un sigur lucru îmi vine în minte, un îndemn. Să ne iubim atât de mult pe noi înșine, că și atunci când nu ne iubim atât de mult. tot sa avem grijă de noi. :) 

Comentarii

  1. Tratamentul medicamentos cu xanax nu e benefic nici daca e sub supravegherea unui medic, e impotriva firii sa spui unui om "uite o pastila care te face bine mereu" si sa nu te astepti ca omul sa abuzeze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate cazurile extreme necesită măsuri extreme. Dar da, e tricky, de asta e nevoie de o abordare multidisciplinară și de muultă, multă atenție din partea specialiștilor. Nu mai putem prescrie o rețetă cu Xanax, să ne luăm ”la revedere” și să hope for the best, pentru ca așa cum ai spus, e tentant să abuzezi.

      Ștergere
  2. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Diagnostic: cancer de prostată. Interviu cu un supraviețuitor

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în populația masculină. De asemenea, este al doilea tip de cancer care duce la deces. Am avut plăcerea să discut cu C.F, unul dintre (cei tot mai mulți)supraviețuitori ai cancerului de prostată. Îi mulțumesc pentru bunăvoința de a-mi răspunde la câteva întrebări și pentru deschiderea spre eventuale discuții viitoare.  Bună, C.F., și îți mulțumesc încă o dată că ai acceptat să purtăm această discuție, pe care o și împărtășim cu ceilalți.  Cu drag. Să știi că eu nu prea am găsit discuții de genul când am căutat acum câțiva ani( când s-a îmbolnăvit ). Mi-ar fi fost util să citesc despre experiențele altora. De asta am și acceptat să vorbim, deși sunt ataaat de multe de povestit, de nici nu știu cu ce să încep. Sunt convinsă, dar cine știe... poate acesta este un start pentru discuții de genul.   Am pregătit câteva întrebări, începem? Motor, acțiune! Cum ai reacționat când ai primit diagnosticul de cancer de prostată? Ce ai

Singurătate. Pandemie. Sărbători. Short horror story?

Suntem într-o pandemie(știu, deja sună obositor), vedem pe toate rețelele de socializare sfaturi și învățături despre cum să ne comportăm cu cei mici sau cu partenerul astfel încât timpul acesta petrecut exclusiv împreună să ne consolideze relația, nu să o deterioreze. Dar nu vom vorbi despre cupluri. Vreau să vorbim despre cei care nu sunt într-o relație. Despre cei care nu locuiesc cu familia sau cu prietenii. Despre cei care nu au colegi de apartament. Despre cei care din luna martie a acestui an, au explorat probabil teritorii până acum virgine ale singurătății. Despre cei care închid și deschid ușa singuri, care au pe uscătorul de vase un singur pahar de vin pus la scurs, o singură cană de cafea. O furculiță, o lingură, o farfurie. Evit să-i numesc oameni singuri, pentru că tindem să dăm singurătății în primul rând conotații negative, dar... Să vorbim despre cei singuri.  Nu cred că mai vine ca o surpriză pentru cineva, dar reiterez că suntem ființe sociale, deci avem nevoia funda

Frica de intimitate și de ce fugim de relații

Te sperie gândul că ai putea intra într-o relație? Simți că o relație ar putea să îți îngrădească libertatea și simți un nod în gât când te gândești la asta? Ți-e frică să te atașezi pentru că oricum oamenii înșeală, rănesc, renunță, pleacă? Simți că pur și simplu nu merită să încerci să fii cu cineva pentru că deznodământul e oricum mereu același? Ai discuții cu multe persoane care te validează iar când lucrurile devin serioase știi că trebuie să fugi? Dacă răspunsul este da, înseamnă că sunt șanse mari să te confrunți cu frica de intimitate. Ce este frica de intimitate? Frica de intimitate este atunci când ți-e teamă să te implici emoțional sau chiar și fizic într-o relație. Tendința persoanelor cu frică de intimitate este să fugă atunci când lucrurile între ei și o altă persoană devin prea confortabile. Problema majoră a persoanelor cu frică de intimitate este că, de regulă, e greu de descoperit că există cu adevărat o problemă. Obișnuiți fiind să-și blocheze propriile emo