Diagnostic: cancer de prostată. Interviu cu un supraviețuitor

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în populația masculină. De asemenea, este al doilea tip de cancer care duce la deces. Am avut plăcerea să discut cu C.F, unul dintre (cei tot mai mulți)supraviețuitori ai cancerului de prostată. Îi mulțumesc pentru bunăvoința de a-mi răspunde la câteva întrebări și pentru deschiderea spre eventuale discuții viitoare. 

Bună, C.F., și îți mulțumesc încă o dată că ai acceptat să purtăm această discuție, pe care o și împărtășim cu ceilalți. 

Cu drag. Să știi că eu nu prea am găsit discuții de genul când am căutat acum câțiva ani(când s-a îmbolnăvit). Mi-ar fi fost util să citesc despre experiențele altora. De asta am și acceptat să vorbim, deși sunt ataaat de multe de povestit, de nici nu știu cu ce să încep.

Sunt convinsă, dar cine știe... poate acesta este un start pentru discuții de genul. Am pregătit câteva întrebări, începem?

Motor, acțiune!

Cum ai reacționat când ai primit diagnosticul de cancer de prostată? Ce ai simțit, ce gânduri ți-au trecut prin minte?

Primul meu gând a fost e prea repede s-o tai.(râde) Am știut ca trebuie să mă interesez de situații similare și să văd rezultatele altora, să știu ce e de făcut. Am fost trist, normal. Mă gândeam încontinuu că mai aveam multe de făcut în viața asta. Nu eram neapărat frustrat, eram trist.

Care au fost primii pași spre vindecare?

În primul rând, am început să fac o cercetare intensă. Am căutat să aflu poveștile și experiențele altora. Am stat tot cu telefonul în mână în primele zile. Aveam două lucruri în minte: să găsesc tipul de operație cel mai potrivit pentru mine și să găsesc medicul care să mă opereze. Cred că acesta ar fi primul sfat pe care i l-aș da cuiva în situații de genul: găsește un profesionist în care să ai încredere totală. Și caută informații, întreabă peste tot, pe toată lumea.

Descrie-mi perioada de la aflarea diagnosticului până în momentul operației.

După ce am realizat că situația e gravă, am încercat să nu mă închistez, ca sa nu-i afecteze pe cei din jurul meu. Am hotărât să mă operez din două motive: unul dintre principiile după care mă ghidez în viață este că este bine să rezolvi o problemă când apare și al doilea motiv era cancerul în fază incipientă. Nu era timp de pierdut, plus că eu nu amân lucrurile.

Ce emoții ai experimentat în perioada aceea de așteptare?

Mă gândeam la realizări și eșecurile din viața mea. Am făcut un rezumat al vieții. Simțeam regret că nu am reușit să fac mai multe pentru cei apropiați. Să-i ajut efectiv. Eram și nervos, de ce să mint. Dar mă calmam gândindu-mă la soluții, la pașii pe care trebuie să-i fac. 

Și? Ce concluzii ai tras?

Să iau din timp decizia de a mă opera, că orice întârziere e în defavoarea sănătății mele. După discuțiile cu doctorul meu eram conștient că există riscuri în urma operației, dar mi le-am asumat.

Povestește-mi, te rog, despre suportul emoțional primit.

A fost grozav din toate părțile, a venit chiar și de la persoane de la care nu mă așteptam. Am primit enorm de multe încurajări. Ceea ce m-a impresioat, și mă gândesc în fiecare zi la asta – este că am simțit sinceritate din partea tuturor.

Cum a arătat suportul social? Care au fost oamenii care ți-au fost alături?

Membrii familiei, prieteni, foști colegi și bineînțeles medicul meu, personalul de la spital, etc. N-am simțit nici o teamă vis-a-vis de operația în sine. Cred că profesia mea m-a făcut să fiu tare, dar, sincer, ajutorul venit din partea celor dragi a făcut diferența.

Cum au procesat diagnosticul tău și parcursul spre însănătoșire aceștia?

Eu nu am spus multor oameni că am cancer. Vestea a circulat pur si simplu. Unii nu își arătau îngrijorarea, dar îmi dădeam seama că sunt afectați de ceea ce mi se întâmplă. Făceam și glume pe tema asta, în cercul nostru social râsul este la ordinea zilei. Doar că exista momentul acela când după ce râdeam, se făcea liniște și cumva ne lovea realitatea bolii. Am avut lângă mine oameni optimiști și săritori. Chiar i-am simțit alături.

Cum a arătat perioada imediat următoare după operație?

Văzând ce-i în jur(la spital), mi-am dat seama de seriozitatea problemei. Atunci am conștientizat total situația. Am răsuflat ușurat doar la câteva zile după operație, când am primit rezultatul biopsiei și mi s-a confirmat că nu s-a existins cancerul, nu existau metastaze.

Cum a fost recuperarea?

Pfff... faptul că nu mi s-a dat tratament adițional, m-a făcut să am convingerea că operația a fost reușită. Zilnic așteptam să văd dacă apar simptome, dar încercam să nu mă gândesc la asta, pentru că am auzit că gândirea negativă afectează sănătatea(râde). A fost o frică, da. O perioadă. Nu știu exact cum să o descriu, dar analizam mult... tot ce se întâmpla cu organismul meu.

Cum te raportezi la întreaga experiență cu boala?

A fost ca un vis urât. Și exceptând micile probleme pe care încă le am și care vor trece cu timpul, este foarte fain că pot să-mi văd de viață și să realizez ce mi-am propus. Sunt recunoscător.

De ce artilerie e nevoie în lupta cu cancerul? Ce anume face diferența?

Optimismul, încrederea în forțele proprii și în ajutorul exterior și dorința de a trăi și de a fi cu cei dragi.

Și în final, ce sfaturi i-ai oferi cuiva care ar fi la începutul unei experiențe similare cu a ta?

În primul rând să nu fie negativist și să aibă încredere în specialiștii în domeniu. În al doilea rând, să aibă în atenție mai multe opinii de specialitate, să facă mult research. Să nu se lase influențat de avize negative. Adică de influențe negative din jur, de genul aaa, păi și cutare a avut la fel și în câteva luni s-o dus. Să nu amâne luarea unei decizii, problemele trebuie să le rezolvi când apar. Și să nu-l sperie cuvântul în sine. Cancer. Cancerul nu mai e sentință la moarte, o să-l învingi.