Treceți la conținutul principal

Frica de intimitate și de ce fugim de relații

Te sperie gândul că ai putea intra într-o relație? Simți că o relație ar putea să îți îngrădească libertatea și simți un nod în gât când te gândești la asta? Ți-e frică să te atașezi pentru că oricum oamenii înșeală, rănesc, renunță, pleacă? Simți că pur și simplu nu merită să încerci să fii cu cineva pentru că deznodământul e oricum mereu același? Ai discuții cu multe persoane care te validează iar când lucrurile devin serioase știi că trebuie să fugi? Dacă răspunsul este da, înseamnă că sunt șanse mari să te confrunți cu frica de intimitate.


Ce este frica de intimitate?
Frica de intimitate este atunci când ți-e teamă să te implici emoțional sau chiar și fizic într-o relație. Tendința persoanelor cu frică de intimitate este să fugă atunci când lucrurile între ei și o altă persoană devin prea confortabile.

Problema majoră a persoanelor cu frică de intimitate este că, de regulă, e greu de descoperit că există cu adevărat o problemă. Obișnuiți fiind să-și blocheze propriile emoții, aceștia au convingerea că modul în care relaționează cu ceilalți este complet normal. Semnalul de alarmă apare de obicei în urma unei serii de relații superficiale si instabile, sau când pierd un partener pentru care au sentimente. De cele mai multe ori însă, frica de intimitate se descoperă în terapie.

Ce provoacă frica de intimitate?
Este important să menționăm că frica de intimitate nu este o alegere personală. Așadar, nu este un lucru pentru care să ne învinovățim. Suntem construiți pentru a ne conecta la un nivel profund, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie să stabilim conexiuni cu ceilalți. Frica de intimitate se formează în copilărie și de cele mai multe ori oglindește modul în care am fost tratați de către persoanele de referință(părinți, tutori, etc.).

Cel mai bun mod de a înțelege frica de intimitate este prin teoria atașamentului. Teoria atașamentului este modelul psihologic al manierei în care formăm legături emoționale. Aceste atașamente (sau legături) sunt formate mai întâi cu părintele (sau îngrijitorul) și ele devin modul în care ne raportăm la relații mai târziu în viață.



Teama de intimitate apare ca răspuns la abandon sau la implicare exagerată din partea părinților.

Vorbim despre genul acela de părinți care ne-au blocat de fiecare dată când am vrut să ne exprimăm emoțiile, care ne-au invalidat sau care pur si simplu nu ne-au ascultat atunci când am avut nevoie. De asemenea, vorbim despre genul acela de părinți care se enervau când ne exprimam sentimentele și reacționau agresiv. Ce se întâmplă în acest caz? Am învățat să evităm reacția lor prin eliminarea propriilor nevoi. Mai pe scurt, nu ne mai exprimăm emoțiile. Deloc. Ever.

La capătul celălalt al continuum-ului există părinții pentru care spațiul personal este un mit. Ne referim la acei părinți care nu au ținut cont de intimitatea noastră, care au fost intruzivi, deosebit de implicați. Drept urmare, copiii(acum mari), evită să-și exprime emoțiile din frica de a le fi invadată intimitatea și aleg să se îndepărteze de potențialii parteneri la primul semn de apropiere - percepută instant drept intruziune. Indiferent care a fost mediul în care am crescut, aceste situații duc la același rezultat: o teamă profundă de legături emoționale și de vulnerabilitate în relații. Cum gestionăm această frică? Simplu, prin excluderea completă a emoțiilor din viețile noastre.*wrong move*

Cum ne dăm seama că ne este frică de intimitate?
  • avem relații multe, scurte, superficiale 
  • suntem perfecționiști și avem pretenții exagerate cu privire la potențialii parteneri 
  • ne sabotăm relațiile intenționat
  • ne e teamă de abandon 
  • abordarea propriilor emoții ne provoacă disconfort major 
Cum scăpăm de frica de intimitate?
  • introspecție - de unde vine problema? cum ne raportăm la problemă? 
  • exercițiu - al vulnerabilității prin discuții sincere și dese despre felul în care ne simțim 
  • prioritizare - a relațiilor actuale, efort în a fi implicati și prezenți dpdv emoțional 
  • acceptare - a trecutului, a relației cu părinții, iertare
  • terapie 

Comentarii

  1. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Singurătate. Pandemie. Sărbători. Short horror story?

Suntem într-o pandemie(știu, deja sună obositor), vedem pe toate rețelele de socializare sfaturi și învățături despre cum să ne comportăm cu cei mici sau cu partenerul astfel încât timpul acesta petrecut exclusiv împreună să ne consolideze relația, nu să o deterioreze. Dar nu vom vorbi despre cupluri. Vreau să vorbim despre cei care nu sunt într-o relație. Despre cei care nu locuiesc cu familia sau cu prietenii. Despre cei care nu au colegi de apartament. Despre cei care din luna martie a acestui an, au explorat probabil teritorii până acum virgine ale singurătății. Despre cei care închid și deschid ușa singuri, care au pe uscătorul de vase un singur pahar de vin pus la scurs, o singură cană de cafea. O furculiță, o lingură, o farfurie. Evit să-i numesc oameni singuri, pentru că tindem să dăm singurătății în primul rând conotații negative, dar... Să vorbim despre cei singuri.  Nu cred că mai vine ca o surpriză pentru cineva, dar reiterez că suntem ființe sociale, deci avem nevoia f...

Cum să depășești frica de a iubi

Datele problemei:  Fie X o persoană cu o serie de relații romantice eșuate la activ. Relațiile par aproape trase la xerox. La o cafea cu prietenii, X spune: toți/toate-s la fel, nu mai vreau o relație în viața mea, nu merită să mă mai chinui pentru că oricum toate se încheie la fel .  Cerință: -să aflăm de ce relațiile lui X sunt asemanătoare ca dinamică și de ce se încheie în același fel  -să găsim modalități prin care să-l ajutăm pe X să iasă din acest cerc care-i definește viața sentimentală. Acum haideți să vedem unde vreau să ajung cu asta. De ce ne e frică de iubire? Influența negativă a societății  Luând în considerare felul în care ne este vândută dragostea în ultimele decade, nu este de mirare faptul că am îmbrăcat-o în stereotipuri și preconcepții. Pe lângă societatea aflată în continuă schimbare, faptul că am devenit aproape integral digitali nu ne ajută deloc să experimentăm iubirea într-un mod sănătos și natural. Iubirea azi, la cum ne este livrată de ci...

Speranța vs. așteptarea - capete ale aceluiași continuum?

Deşi în literatură întâlnim o gamă largă d e informaţii privind efectele aşteptărilor, nu este clar până la ce nivel putem asocia speranţele indivizilor cu aşteptarile lor. Până în momentul de faţă, nu ştim cu certitudine dacă aceste două constructe sunt separate( 3 ). În literatură, "speranța" a fost adesea gândită ca o așteptare idealistă. Cu toate acestea, clasificarea speranței drept un tip de așteptare este problematică. Deși atât speranțele cât și așteptările sunt cogniții orientate spre viitor, așteptările sunt distincte în măsura în care acestea sunt evaluarea bazată pe probabilitate a celor mai multe dintre cele mai probabile rezultate, în timp ce speranțele reprezintă o evaluare a celor mai de dorit - dar nu neapărat cele mai probabile - rezultate(2). Rolul factorilor cognitivi(adică așteptările) în învățare (de ex., Tolman & Honzik, 1931) și producerea unui comportament (Rotter, 1954) au fost mult timp recunoscute, dar impactul unor astfel de ...