Treceți la conținutul principal

Cancerul și viața sexuală



Se estimează că la nivel mondial, numărul supraviețuitorilor de cancer este de peste zece milioane și este în continuă creștere. Mulți dintre aceștia se vor confrunta cu modificări ale funcției sexuale în timpul fazei de tratament și / sau după vindecare. Intimitatea sexuală este o parte importantă a calității vieții iar cea mai frecventă modificare a funcției sexuale pentru supraviețuitorii de cancer include scăderea libidoului sau a interesului sexual, penetrare dureroasă (dispareunie) la femei sau disfuncție erectilă la bărbați. În ciuda acestor schimbări semnificative, există soluții care duc la reabilitarea vietii sexuale.

Mulți factori pot fi asociați cu un risc crescut de apariție a diferențelor sexuale după tratamentul cancerului, cum ar fi zona și răspândirea bolii, tratamentul recomandat și vârsta pacientului. Efectul tratamentului(adică, chimioterapie sau radioterapie) în funcționarea ovariană și erectilă, precum și simptomele psihologice subiacente ale depresiei sau anxietății pot avea, de asemenea, un impact negativ asupra sexualității. În timpul sau după tratament, pot apărea probleme legate de durere, un nivel de energie scăzut sau dereglări hormonale. Gradul, frecvența și calitatea activității sexuale înainte de apariția cancerului este un factor suplimentar care trebuie luat în calcul în contextul vieții sexuale de după cancer.


Tratamentul chirurgical

Diverse proceduri chirurgicale pot afecta direct funcționarea sexuală, în funcție de organele implicate. Pentru femeile diagnosticate cu cancer ginecologic, intervenția chirurgicală ar putea implica eliminarea unora sau a tuturor organelor de reproducere și a organelor genitale, inclusiv ovarele, uterul, colul uterin sau vaginul. Procedurile chirurgicale pot duce la deteriorarea nervilor, precum și la posibilitatea cicatrizării sau a aderențelor în zona pelvină ca parte a procesului de vindecare. Când ovarele sunt eliminate, deprivarea hormonală poate apărea provocând menopauză prematură. Cercetările privind tratamentul chirurgical și funcția sexuală demonstrează că histerectomia pentru afecțiuni benigne nu pare să afecteze funcția sexuală. Totusi, studii recente care investighează funcția sexuală după tratamentul cancerului de col uterin au aratat modificări ale lubrifierii, elasticității vaginale sau prezența durerii.
Multe dintre aceste studii au inclus pacienți care au facut chimioterapie și / sau radioterapie în plus față de tratamentul chirurgical de histerectomie.
Tratamentul chirurgical include, de asemenea, amintirea sau realitatea constantă a cicatricilor lăsate de intervenția chirurgicală și pierderea părților corpului. De exemplu, femeile supuse mastectomiei pentru cancerul de sân nu se confruntă numai cu pierderea unui organ sexual dar, de asemenea, acestea resimt pierderea senzației în zona respectivă și alterarea imaginii corporale chiar și daca recurg la reconstrucția sânilor. În urma tratamentului pentru cancerul vezicii urinare, colonului și a rectului este necesară plasarea ostomiei temporare sau permanente pentru urină sau scaun. Gestionarea acestor aparate necesită practică și sfaturi de la specialiști medicali și de la alți pacienți care se confruntă cu aceeași situație.
Bărbații care au trecut printr-o prostatectomie sau cistectomie pentru cancer de prostată sau vezică urinară prezintă riscul de disfuncție erectilă. Există o mare variabilitate între rezultatele diferiților urologi, însă să nu uităm de alți factori importanți, cum ar fi vârsta, prezența altor boli, etc. Incontinența urinară este prezentă timp de cel puțin câteva luni după prostatectomie. Teama de scurgeri de urină în timpul sexului sau la orgasm poate fi un factor descurajant, care de multe ori duce chiar la lipsa inițierii actului sexual. Bărbații mai tineri care apelează la orhiectomie pentru tratarea cancerul testicular se confruntă cu provocarea de a se adapta modificărilor ce tin de aspectul testiculelor, chiar și in cazul implanturior chirurgicale.


Radioterapia

Pentru bărbați, radioterapia la bazin poate provoaca fibroză și interferează cu nervii și vasele de sânge implicate în erecție. Ratele disfuncției erectile tind să crească după radioterapie. Incontinența urinară poate rezulta și din radioterapie, fapt care provoacă îngrijorari legade de scurgeri în timpul activității sexuale. Un alt efect secundar al radiațiilor  poate fi  oboseala, care poate deveni proeminentă în timpul terapiei și chiar săptămâni sau luni după încetarea radiațiilor.
Literatura de specialitate observă că radioterapia este mai problematică pentru femeile supraviețuitoare de cancer. Radioterapia pare să aibă efecte negative directe asupra funcționării sexuale. Inflamarea suprafeței mucoasei vaginului poate face contactul sexual inconfortabil. De asemenea, pot aparea probleme de dispareunie, stenoză vaginală, toate acestea făcând din experiența sexuală una dureroasă. Unii autori au remarcat, de asemenea, că modificările bazinului pot agrava atrofia vaginală în timp, creând astfel probleme mulți ani după tratamentul cu radiere. În plus, tratamentul cu radiații care include sau se focalizează pe pelvis, cum este cazul iradierii totale a corpului înainte de transplantul de măduvă sau tratamentul pentru cancerul pelvin(de exemplu, ginecologic, urologic, colorectal), reprezintă o provocare suplimentară care poate consta în apariția prematură a menopauzei și / sau pierderea fertilității.

Chimioterapia.
 Exista multi factori care pot influența funcționarea sexuală în timpul și după chimioterapie. Simptomele de oboseală, modificările mucoasei, starea de greață, vărsăturile. etc. sunt o normalitate în faza de tratament, acestea afectând în mod negativ dorința sexuală sau abilitatea pacienților de a avea contact sexual. Unele tratamente de chimioterapie pot avea ca rezultat pierderea părului sau subțierea dramatică a acestuia, fapt care poate duce la scăderea încrederii în sine a pacientului.

Psihoterapia 

Funcția sexuală este influențată de anxietate și depresie, schimbările survenite în relații, îngrijorarea cu privire la pierderea stării de bine fizice, precum și de dificultatea de a face față modificărilor corpului care apar în urma tratamentului pentru cancer. Când un diagnostic de cancer afectează direct organele sexuale, așa cum este cazul cancerului de sân, a cancerului ginecologic, a cancerului de prostată sau de la nivelul testiculelor, sexualitatea și calitatea vieții devin probleme secundare, principalele interese ale pacienților fiind legate de longevitate și supraviețuire. Dacă anxietatea crescută duce la amânare în procesul de luare a deciziilor, este necesară căutarea unui grup de susținere, astfel încât pacientul să adreseze întrebări, de preferință unei echipe multidisciplinare formată din medici și specialiști în sănătate mentala.
De regulă, când ne gândim la funcționarea sexuală în cazul persoanelor cu cancer, ne gândim la cuplurile căsătorite, heterosexuale. Funcționarea sexuală este la fel de importantă și la fel de  problematică pentru persoanele LGBTQI+ și partenerii lor, precum și în cazul pacienților fără parteneri. Problemele sexuale care pot apărea în relațiile de lungă durată sau în cazul unei potențiale relații sunt un motiv de stres intens pentru pacienți. Discuțiile despre sexualitate pot fi inconfortabile, dar par a fi mai usor de purtat în cazul persoanelor aflate în relatii de lungă durată. În cazul pacienților singuri, aceasta problema duce la incertitudine și frici legate de viitoarele posibile relații. Vulnerabilitatea și temerile pot apărea, de asemenea, în urma gândurilor de genul: „Va dori cineva să iasă cu mine dacă nu mai pot face sex?” sau „Ce se va întâmpla dacă le spun că nu pot avea copii?” toate acestea provocând sentimente de rușine și jenă, precum și la scăderea stimei de sine și pot dăuna sentimentului identității sexuale. Deoarece aceste probleme nu sunt ușor de discutat cu alții, este important pentru profesioniștii din domeniul medical să ridice problema și să se intereseze despre aspectul sexual și bunăstarea emoțională a pacienților lor. Pe lângă că pacienții primesc răspunsurile de care au nevoie, profesioniștii au oportunitatea de a le oferi informații necesare în această direcție. Inițierea conversației oferă oportunitatea de a oferi sprijin suplimentar pacienților care au nevoie de terapie sau care se confruntă cu probleme rezolvabile de către specialiști din alte domenii.

Așadar, comunicarea tuturor aspectelor în timpul și după tratarea bolii este necesară atât din partea pacienților, cât și din partea specialiștilor. Viața sexuală este o componentă majoră în viața fiecarui individ, de aceea trebuie găsite soluții pentru orice problemă ar aparea în această sferă, obiectivul principal fiind bunăstarea psihică a pacientului.


Bibliografie orientativă:
Andrew J. Roth, Jeanne Carter, and Christian J. Nelson, Psycho-Oncology, 2nd ed. (New York : Oxford University Press, 2010), 245.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Copingul în cancerul de prostată

Conform Societății Americane de Cancer(2003) cancerul de prostată este acum principalul tip de cancer diagnosticat la bărbați și este a doua cauză principală a mortalității la bărbați. Mai mult, se preconizează că 1 din 10 bărbați va dezvolta cancer de prostată în timpul vieții sale, numărul fiind în creștere. Vestea bună este că șansele de supraviețuire sunt din ce în ce mai promițătoare. De exemplu, mai puțin de 20% dintre acești bărbați se preconizează că vor muri din cauza bolii iar 93% vor supraviețui cel puțin 5 ani post-diagnostic, fapt care arată cât este de importantă calitatea vieții pentru acest grup. Atât diagnosticul, cât și tratamentul cancerului de prostată sunt extrem de invazive, iar această boală generează depresie și anxietate pentru individul diagnosticat cu cancer de prostată dar și pentru familia lui. În plus, în urma tratamentului poate apărea incontinența și impotența. Din acest motiv, este necesară identificarea factorilor psihosociali care duc la îmbunătăți...

Istoria psiho-oncologiei

Începuturile psiho-oncologiei datează de la mijlocul anilor ‘70, când stigmatizarea care facea cuvântul „cancer” să nu fie discutabil a fost diminuată,    în sensul că diagnosticul începe să fie dezvăluit și sentimentele pacienților cu privire la boala lor încep a  fi explorate pentru prima dată. În orice caz, o a doua stigmă a contribuit la dezvoltarea târzie a interesului în dimensiunile psihologice ale cancerului: atitudinile negative atașate de bolile mintale și problemele psihologice, chiar și în contextul bolilor medicale. Este important să înțelegem aceste fundamente istorice pentru că acestea continuă să afecteze atitudinile și credințele contemporane despre cancer și comorbiditatea psihiatrică, precum și problemele psihosociale. În ultimul sfert al secolului trecut, psiho-oncologia a devenit o subspecialitate a oncologiei, cu propriul corp de cunoștințe care contribuie la îngrijirea pacientului. În noul mileniu, o bază semnificativă a literaturii, a...