Sindromul ovarelor polichistice

În urmă cu 84 de ani, o publicație apărută în The Journal vorbea pentru prima dată despre Sindromul ovarelor polichistice. Intitulată "Amenoreea asociata cu ovarele polichistice", şi realizată de către Irving Freiler Stein și Michael Leventhal, lucrearea s-a dovedit a fi o publicatie remarcabilă şi deosebit de acurată chiar şi astăzi. Din momentul acela, literatura a crescut: în perioada cuprinsă între anii 1950 și 2000 au apărut puțin mai mult de 8000 de publicații pe această temă, în timp ce perioada de 14 ani dintre 2001 și 2015 a înregistrat peste 20 000 de publicații.

Din moment ce comemorăm a 84-a aniversare a publicării raportului de către Stein și Leventhal, este important să ne întrebăm: "A fost această publicație cu adevărat revoluţionară? Și de ce a câștigat un astfel de punct de sprijin puternic pentru psihicul medical? "La prima întrebare, o revizuire a literaturii medicale arată clar că raportul adus de către Drs Stein și Leventhal în 1935, deși nu este perfect, a fost piatra de temelie pentru următoarele studii privind SOP. De fapt, a fost primul raport care descria o serie de paciente, şi nu cazuri izolate, şi totodată primul studio care a demonstrat triada ovarelor polichistice, hirsutismului și a amenoreei, legând sub o singură denumire ceea ce anterior au fost caracteristici dispersate ale ovarelor polichistice, a hirsutismul și a amenoreei.(Aziz, 2004)

Descrierile pe care Dr. Stein și colaboratorii săi le-au realitat, au fost clare şi de un real ajutor. Aceştia au stipulat că un tratament posibil ar fi rezecția bilaterală a ovarului. Totodată aceştia au arătat că tulburarea a fost(şi în continuare este) relativ răspândită, fapt ce a condus la ceea ce astăzi numim sindromul Stein-Leventhal(sau Sindromul ovarelor polichistice). Nu în ultimul rând, autorii publicaţiei sunt primii care au adresat problema implicaţiilor psihologice în cazul SOP. Deşi de la publicaţie a trecut aproape un secol, cauzele acestui sindrom sunt încă necunoscute, iar liniile de tratament sunt neclare şi uneori chiar nesigure(Aziz,2004).

Cu toate acestea, doar în 1990 OMS a inclus "E28.2 Sindromul ovarian polichstic "- cu sindromul ovarului sclerocist și sindromul Stein-Leventhal ca sinonime – printre tulburările de disfuncție ovariană incluse în Clasificarea internațională a bolilor, revizuirea a 10-a (ICD10) (World Health Organization, Geneva, 1992).

În plus, majoritatea medicamentelor utilizate pentru a trata simptomele SOP, de la contraceptive orale, pilule pentru anti-androgeni, sensibilizatori de insulină sau inhibitori, sunt utilizați într-o manieră necorespunzătoare, deoarece nici FDA, nici Agenția Europeană pentru Medicamente nu a aprobat un medicament special pentru tratamentul SOP (Radosh, 2009). Interesul industriei farmaceutice în SOP este limitat, şi nu se ştie exact de ce.

Cea mai probabilă explicație pentru lipsa interesului autorităților din domeniul sănătății și al industriei farmaceutice este faptul că SOP rămâne una dintre cele mai importante dintre tulburările medicale neînțelese, medicii (Dokras,2017) și chiar oamenii de știință (Padmanabhan,2009) neînțelegând încă nici mecanismele sindromului, nici consecințele pe care le are asupra sănătății pacientelor pe termen lung.

Sindromul ovarelor polichistice este un dezechilibru hormonal, ce interferează cu ovulaţia normală. Femeile cu acest sindrom nu au un ciclu menstrual normal, regulat. Astfel, sunt afectate şi alte sisteme ale corpului, cum ar fi cel metabolic şi cel cardiovascular.

Sindromul ovarului polichistic (SOP) afectează 20% din femeile aflate la vârstă reproductivă în societatea occidentală (Balen,2002) și este, prin urmare, cea mai des întâlnită tulburare endocrină la femei (Balen,Dresner, 2006). Cel puțin 90% din femeile care frecventează clinicile de fertilitate au SOP(Balen,Dresner, 2006). Acest sindrom este asociat cu o calitate redusă a vieții. (Elsenbruch S., 2003). Multe dintre simptome sunt dureroase, inconfortabile, imprevizibile și sunt asociate cu caracteristici culturale definite drept nefeminine și nedorite(de exemplu, hirsutism, obezitate, acnee și infertilitate). În plus, tulburarea este asociată cu tulburări biochimice care, în sine, pot duce la tulburări de dispoziție(Tsilchorozidou,2004). Manifestările SOP încep, de regulă, de la o vârstă fragedă, concomitent cu intrarea la pubertare.

SOP este o tulburare eterogenă, iar principalele sale simptome nu afectează numai frumusețea femeilor şi le scade calitatea vieții, ci și diminuează sentimentul de feminitate și le fac să creadă că sunt "inferioare" în comparație cu alte femei. Din acest motiv, dimensiunilepsihologice, emoționale și cognitive la femeile cu SOP sunt afecte, iar sentimentele de umilință și de rușine le umbresc relațiile cu ceilalţi. Aşadar, este necesară o explorare multidimensională și aprofundată a acestui subiect.

Literatura de specialitate cu privire la aspectele psihosociale ale SOP nu aduce multe lămuriri în privinţa aspectelor clinice și științifice ale sindromului. Cu toate acestea, este clar că femeile cu SOP sunt expuse la o gamă largă de dificultăți psihologice, inclusiv depresie, anxietate, insatisfacție referitoare la propriul corpul, aspecte care afectează starea de spirit, pot să potenţeze mâncatul compulsiv și să creeze disconfort sexual; mai pe scurt, să ducă la o calitate scăzută a vieții. Deși impactul specific asupra sănătății mintale este neclar, obezitatea pare să crească riscul de a dezvolta probleme psihologice. Mai mult decât atât, natura simptomelor SOP - aspecte ce ţin de controlul greutății, manifestări cutanate ale hiperandrogenismului, și infertilitate- intră în conflict cu imaginea despre feminitate impusă de societate și, prin urmare, au un impact dăunător asupra imaginii despre sine a acestor femei. În consecință, tratamentul SOP ar trebui să abordeze atât simptomele fizice, cât și psihologice. Aşadar, clinicienii trebuie să fie sensibili la nevoile ce ţin de sănătatea psihică ale fiecărei paciente cu SOP.

Chiar dacă cercetările existente sugerează că SOP cauzează suferință emoțională și afectează în mod negativ calitatea vieții, complexitatea problemei nu a fost pe deplin înțeleasă sau descrisă. În rezumat, acest articol arată că SOP afectează în profunzime imaginea pe care femeile afectate o au despre lume şi viaţă. Simptomele care vin odată cu acest sindrom au stabilit limite în viața lor într-o măsură în care le fac să fugă de la ele însele și să nu experimenteze viaţa la potenţial maxim.

Depresia

Depresia este simptomul cel mai des investigat de cercetători atunci când vine vorba de SOP. Există numeroase studii care arată că femeile cu SOP sunt mult mai predispuse să resimtă simptome depresive decât femeile fără SOP. Coerenţa acestor constatări este incontestabilă, având în vedere că testele folosite pentru măsurarea depresiei au fost diverse şi criterile de definire pentru SOP au fost într-o continuă schimbare. (Himelein, Thatcher, 2006)

Eforturile de a identifica trăsăturile specifice ale SOP pentru a explica apariţia depresiei au avut rezultate mixte. De exemplu, nici nivelurile mari de androgeni şi nici hirsutismul nu au corelat suficient de puternic cu apariţia depresiei. De asemenea, nici infertilitatea, nici nivelul testosteronului liber nu sunt dovezi clare ale depresiei in SOP(McCook, 2002).

Aproximativ două treimi dintre femeile cu SOP sunt supraponderale sau obeze(Aziz, 2004), iar obezitatea a fost corelată pozitiv cu depresia la femeile din populaţia generală(Dragan, Akhtar-Danesh, 2007). Cu toate acestea, eforturile de a stabili o legătură între obezitate și depresie la femeile cu SOP au fost inconsecvente.

Imaginea corporală

Pe baza interviurilor calitative cu 30 de femei cu SOP, Kitzinger și Willmott (Kitzinger, Willmott, 2002) au atras atenția asupra sentimentului profund de disperare manifestat de către femeile cu SOP. Detaliile legate de simptomele fizice, cum ar fi hirsutismul, au fost supărătoare, făcându-le pe femei să se simtă ciudate şi anormale. Adăugând şi problemele de greutate, nu este de mirare că femeile cu SOP au scoruri mai mari de depresie decât femeile din populaţia generală.

Nemulţumirea în ceea ce priveşte aspectul fizic are un impact devastator în buna funcţionare psihologică chiar şi în rândul femeilor fără SOP. Studiile longitudinale au demonstrat că debutul depresiei în adolescenţă este asociat cu creşterea în greutate. Dacă nemulţumirea faţă de propriul corp este un factor cauzal în depresie, atunci putem spune că există posibilitatea ca imaginea corporală precară să joace un rol important în dezvoltarea depresiei în cazul femeilor cu SOP. Problemele legate de aspectul fizic corelează puternic cu anxietatea, fapt care afectează relaţiile sentimentale şi găsirea unui partener, aşadar, am găsit încă un factor care poate explica depresia în cazul acestor femei.

Ce factori ar putea contribui la o relație între SOP și tulburările de alimentație? În caz că SOP precede debutul bulimiei, atunci asocierea ar putea fi o consecință a organismului și, mai ales, a nemulţumirii privind greutatea. În efortul de a pierde kilograme nedorite, femeile ar putea recurge la comportamente mai puţin sanogene pentru a controla greutea, cum ar fi o restricție calorică severă sau purjare, semne distinctive ale bulimiei.

Mecanismele fiziologice pot contribui, de asemenea, la mâncatul dezordonat. De exemplu, în comparație cu participanţii din grupul de control, femeile cu SOP au o secreție de colecistochinină mai scăzută, aceasta fiind o "peptidă de sațietate", fapt care duce la un apetit anormal și, eventual, la mâncatul compulsiv(Hirschberg, 2004).

Pe de altă parte, bulimia poate duce la apariţia sindromului ovarelor polichistice, sugerează o cercetare longitudinală a lui Morgan(Morgan, J. F., McCluskey, 2002). Acesta a arătat că mâncatul compulsiv, urmat de perioade de infometare poate crea modificări ale rezistenţei la insulină și ale nivelurilor de androgeni, fapt care poate avea ca urmare modificări severe ale funcţionării ovarelor. (Morgan, J. F., McCluskey,2002; Raphael, Rodin, 1995).

Viaţa sexuală

SOP afectează în mod negativ viaţa sexuală a femeilor, fapt demonstrat de diferenţele mari în ceea ce înseamnă satisfacţia sexuală a femeilor cu SOP faţă de cea a femeilor din grupul de control(Elsenbruch, 2002; McCook,2002; Hahn S, Janssen OE, Tan S, et al,2005). Elsenbruch și colegii (Elsenbruch S, Hahn S, Kowalsky D, et al., 2003) au raportat că deși nu există o diferenţă între frecvența actului sexual şi nici între cantitatea de gânduri și fantezii sexuale între femeile cu SOP și cele sănătoase, femeile cu SOP au fost mai nefericite cu viața lor sexuală și se consideră ca fiind mai puțin atractive din punct de vedere sexual. De asemenea, au considerat că nici partenerii lor nu sunt fericiţi, şi că nici ei nu le consideră atrăgătoare. Studiile arată că satisfacția sexuală suprimată în rândul pacientelor cu SOP are legătură cu indicele de masă corporală și cu hirsutismul, dar nu și cu acneea, factorii aceştia contribuind la percepția negativă a femeilor privind atractivitatea sexuală (Hahn S, Janssen OE, Tan S, et al.,2005). Cu toate acestea, nivelurile de testosteron, rezistența la insulină și tulburările ciclului menstrual nu au fost corelate cu nemulţumirea sexuală. Percepția atractivității sexuale este puternic corelată cu satisfacția sexuală generală, și, prin urmare, aspectele ce privesc simptomele fizice ale SOP sunt cele care inhibă funcționarea sexuală, diminuând încrederea în sine a femeilor și sentimentul de a fi feminine. (Elsenbruch S, Hahn S, Kowalsky D, et al., 2003)

Copyingul cu stresul

Cercetătorii au folosit Testul Stroop Color Word, și au analizat impactul său prin evaluarea performanței cognitive și indicii fiziologici. Desi din punct de vedere cognitiv scorurile femeilor cu SOP nu au fost diferite de cele ale femeilor din grupul de control, s-a demonstrat că în situaţii de stres, nivelul de cortizol creşte semnificativ în cazul celor cu SOP. (Gallinelli A, Matteo ML, Volpe A, et al.,2000)

Rezultatele a mai multor studii au arătat ca femeile încearcă să evadeze din corpurile lor prin mai multe modalități. Acestea folosesc strategii cum ar fi diverse tratamente de înlăturare a părului, modalități de acoperire a corpului, folosirea imaginației și, cel mai extreme, contemplarea sinuciderii. Tratamentele utilizate pentru eliminarea părului au fost, de exemplu tratamente cu laser, depilare electrică, cu ceară și bărbierit. În ciuda articolelor care descriu modul în care tratamentul cu laser îmbunătățește calitatea vieții femeilor cu hirsutism (Loo & Lanigan, 2002) și duce la dispariţia părului pe o perioadă de lungă durată (Dierickx, 2000), adesea această tehnică este văzută ca un tratament cosmetic împreună cu celelalte tratamente mecanice de îndepărtare a părului. Activitățile de îndepărtare a părului, cum ar fi epilarea cu ceară și bărbierirea, îndepărtează temporar firele de păr, dar fără un rezultat permanent. În plus, aceste tratamentele pot avea efecte secundare nedorite, cum ar fi apariţia foliculitei și traumatizarea rădăcinii părului, precum și deteriorarea ulterioară a pielii, datorită firelor de păr îngroşate (Azziz,2003).

Astfel, putem vorbi despre prima metodă de a reduce stresul, prin acţionarea directa asupra hirsutismului. Guyatt, Weaver, Cronin, Dooley și Azziz(Guyatt, G., Weaver, B., Cronin, L., Dooley, J. A., & Azziz, R., 2004) au arătat că creșterea excesivă a părului la femeile cu PCOS a fost al doilea cel mai serios factor care a influențat negativ calitatea vieții acestora; Himelein și Thatcher(Himelein, M. J., & Thatcher, S. S., 2006) au descoperit că femeile cu SOP au avut scoruri mai mari de depresie și s-au plâns de mai mult stres decât femeile fără SOP.

Bibliografie orientativă:

1. Azziz, R. (2003). The evaluation and management of hirsutism. Obstetrics and Gynecology, 101, 995–1007.
2.  Guyatt, G., Weaver, B., Cronin, L., Dooley, J. A., & Azziz, R. (2004). Health-related quality of life in women with polycystic ovary syndrome, a self-administered questionnaire, was validated. Journal of Clinical Epidemiology, 57, 1279–1287. 
3. Himelein, M. J., & Thatcher, S. S. (2006). Depression and body image among women with polycystic ovary syndrome. Journal of Health Psychology, 11, 613–625. 
4. Dierickx, C., Alora, M. B., & Dover, J. S. (1999). A clinical overview of hair removal using lasers and light sources. Dermatologic Clinics, 17, 357–366. 
5.  Gallinelli A, Matteo ML, Volpe A, et al. Autonomic and neuroendocrine responses to stress in patients with functional hypothalamic secondary amenorrhea. Fertil Steril 2000;73: 812–816. 
6.  Elsenbruch S, Hahn S, Kowalsky D, et al. Quality of life, psychosocial well-being, and sexual satisfaction in women with polycystic ovary syndrome. J Clin Endocrinol Metab 2003;88:5801–5807 
7.  Elsenbruch, S., Hahn, S., Kowalsky, D., Öffner, A. H., Schedlowski, M., Mann, K., & Janssen, O. E. (2003). Quality of Life, Psychosocial Well-Being, and Sexual Satisfaction in Women with Polycystic Ovary Syndrome. The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 88(12), 5801–5807.doi:10.1210/jc.2003-030562 
8. Hahn S, Janssen OE, Tan S, et al. Clinical and psychological correlates of quality-of-life in polycystic ovary syndrome. Eur J Endocrinol 2005;153:853–860 19. Hahn, S. (2005). Clinical and psychological correlates of quality-of-life in polycystic ovary syndrome. European Journal of Endocrinology, 153(6), 853– 860.doi:10.1530/eje.1.02024
9. Morgan, J. F., McCluskey, S. E., Brunton, J. N., & Hubert Lacey, J. (2002). Polycystic ovarian morphology and bulimia nervosa: a 9-year follow-up study. Fertility and Sterility, 77(5), 928–931.doi:10.1016/s0015-0282(02)03063-7 
10.  Hirschberg AL, Naessen S, Stridsberg M, et al. Impaired cholecystokinin secretion and disturbed appetite regulation in women with polycystic ovary syndrome. Gynecol Endocrinol 2004;19:79–87. 
11.  Kitzinger C, Willmott J. ‘The thief of womanhood’: women’s experience of polycystic ovarian syndrome. Soc Sci Med 2002;54:349–361. 
12. Dragan, A., & Akhtar-Danesh, N. (2007). Relation between body mass index and depression: a structural equation modeling approach. BMC Medical Research Methodology, 7(1).doi:10.1186/1471-2288-7-17  
13. McCook JG. The influence of hyperandrogenism, obesity and infertility on the psychosocial health and well-being of women with polycystic ovary syndrome [Dissertation]. Ann Arbor, MI: University of Michigan, 2002 
14. Balen A, Michelmore K. What is polycystic ovary syndrome? Are national views important? Hum. Reprod 2002;17:2219–2227. 
15. Balen AH, Dresner M, Scott EM, Drife JO. Should obese women with polycystic ovary syndrome receive treatment for infertility? Br Med J 2006b;332:434–435 
16.  Tsilchorozidou T, Overton C, Conway GS. The pathophysiology of polycystic ovary syndrome. Clin Endocrinol (Oxf) 2004;60:1– 17
17. Padmanabhan, V. Polycystic ovary syndrome — “A riddle wrapped in a mystery inside an enigma”. J. Clin. Endocrinol. Metab. 94, 1883–1885 (2009). 
18.  Radosh, L. Drug treatments for polycystic ovary syndrome. Am. Fam. Physician 79, 671– 676 (2009) 
19.  Dokras, A. (2012). Mood and anxiety disorders in women with PCOS. Steroids, 77(4), 338–341.doi:10.1016/j.steroids.2011.12.008 
20. Dokras, A. et al. Gaps in knowledge among physicians regarding diagnostic criteria and management of polycystic ovary syndrome. Fertil. Steril. 107, 1380–1386.e1 (2017). 
21. World Health Organization. The ICD10 classification of mental and behavioural disorders: Clinical descriptions and diagnostic guidelines. (World Health Organization, Geneva, 1992).